SPIRITUALITATEA NEW AGE. RITUALURI CONTEMPORANE
Studiu de caz: Rainbow Gathering ( Romania, Tazlău 2000 )
În lucrarea de faţă voi încerca să demonstrez faptul că oamenii au o nevoie permanentă de ritualuri, pe care le caută sau le produc ei înşişi indiferent de epoca în care trăiesc. Deşi s-ar putea crede că ritualurile reprezintă ceva legat de timpuri aşa numite „străvechi” , „antice” sau de de o dimensiune a existenţei interpretată drept „tradiţională”, nevoia de ritual este una extrem de umană şi prin urmare cît se poate de actuală. Probabil fără să conştientizăm neapărat, performăm frecvent ritualuri: atunci cînd ne sărbătorim ziua de naştere, atunci cînd mergem la un concert cu trupa noastră favorită sau atunci cînd călătorim pentru a vizita vreun loc vestit. Sînt cîteva exemple alese în mod aleatoriu, pentru a facilita trecerea către adevărata tema a lucrării de faţă: spiritualitatea de tip new age sau aşa numita spiritualitate „do-it-yourself”, născută în contextul mişcărilor contestatare ale anilor 60-70.
Subiectul pe care îl voi aborda în mod concret şi pe care mă voi axa îl reprezintă scena festivalurilor libere ( free festivals ) care au apărut de cîteva decenii ca o alternativă gratuită la marile festivaluri comerciale. În general aceste festivaluri libere au fost şi sînt concepute după modelul utopic al unei societăţi diferite, în care nu există constrîngeri, norme, autorităţi sau lideri, dezvoltînd astfel o geografie simbolică dar şi o dimensiune pronunţat ritualică. Participanţii la astfel de festivaluri iau decizii prin consens şi acceptă tacit faptul că nimeni nu este obligat să facă ceva anume pentru a lua parte la ceea ce se întîmplă . În mod straniu această „regulă” a funcţionat de fiecare dată, iar studiile cultural-sociale care s-au ocupat de aceste manifestări au trebuit să recunoască neaşteptata coeziune internă a acestor societăţi non-ierarhice şi non-violente temporare. Ce e drept durata medie a unui astfel de festival este undeva între 1 şi 3 luni, suficient însă pentru a demonstra că forme alternative de coexistenţă şi organizare socială sînt posibile.
Presupoziţia de la care plec este aceea că participanţii la festivalurile libere, supranumite şi neo-pagîne ( neo-pagan ) caută şi altceva în afară de simpla petrecere a timpului în locuri paşnice şi plăcute, iar acest „altceva” poate fi subscris unui anumit fel de spiritualitate imposibil de găsit sau obţinut în locurile de baştină ale celor ce vin. În acest sens se poate spune despre participarea lor că este una ritualică, în căutarea a ceva, un fel de pelerinaj postmodern într-un loc care nu este neapărat „sfînt” dar care poate deveni astfel, prin comuniunea spirituală şi fizică a oamenilor. Iată afirmaţia unei femei : „For me personally, the Rainbow Family is where i have found my greatest opportunities to learn, to grow, to celebrate, to be one with my fellow beings and my mother Earth, to serve, to pray, to play. The gatherings for me are living theater, evolution in process, creativity manifest. I am passionately in love.”
Lucrarea de faţă se bazează în primul rînd pe experienţa personală pe care am trăit-o la o astfel de întrunire acum cîţiva ani. Festivalul se numea Rainbow Gathering şi a avut loc în anul 2000 undeva pe lînga satul Tazlău, judeţul Neamţ. Ajunsesem acolo cu totul întîmplător împreună cu cîţiva prieteni, şi întreaga şedere acolo s-a dovedit a fi o experienţă cu totul nouă şi specială. Pe atunci nu ştiam nimic despre astfel de festivaluri, nici măcar despre termenul new age, cu atît mai puţin despre întreaga realitate implicata de acesta. Cu timpul am început să fac legături mai complexe şi să înţeleg de ce unii oameni aleg să-şi petreacă în felul acesta vacanţele, timpul liber, sau chiar să se identifice total cu un astfel de mod de viaţă.
Rainbow este o adunare liberă de oameni, un fel de proiect de locuire în natură pe termen scurt ( aproximativ o lună) cu punctul de maximă intensitate situat în jurul vreunui fenomen al naturii: solstiţiu sau luna plină. Despre întrunirea Rainbow se ştie că a fost fondată în SUA acum cîteva decenii de un grup de hippies cărora li s-au alăturat veteranii întorşi din Vietnam. An de an întrunirea a avut loc în diferite locaţii din Statele Unite, atrăgînd mii de persoane, ulterior ea s-a extins în Europa şi pe alte continente. În prezent Rainbow continuă să se desfăşoare an de an pe mai multe continente, alegînd de fiecare dată o locaţie nouă. Anul 2000 a adus Rainbow-ul european în Romania în judeţul Neamţ.
Site-ul neoficial al familiei Rainbow se deschide în felul următor: „Some say we're the largest non-organization of non-members in the world. We have no leaders, and no organization. To be honest, the Rainbow Family means different things to different people. I think it's safe to say we're into intentional community building, non-violence, and alternative lifestyles. We also believe that Peace and Love are a great thing, and there isn't enough of that in this world. Many of our traditions are based on Native American traditions, and we have a strong orientation to take care of the the Earth. We gather in the National Forests yearly to pray for peace on this planet.”
Rainbow Gathering se mai numeşte şi The Rainbow Family of Living Light sau Rainbow Gathering of the Tribes. O să ofer o scurtă descriere a ceea ce se petrece de regulă la o asemenea întrunire, bazîndu-mă pe propriile informaţii dar şi pe o documentare suplimentară pe Internet. Ulterior voi încerca o abordare teoretică a subiectului, însă cîteva date de ordin etnografic sînt cu siguranţă necesare.
Ce se întîmplă de regulă la o întîlnire a „Familiei Curcubeului”: oamenii, printre care mulţi copii, se adună undeva în natură într-un loc izolat, încărcaţi cu tot felul de obiecte personale : corturi, hamace, vase, tacîmuri, securi, pături, instrumente muzicale, mîncare. În instrucţiunile ce-ţi indică felul în care ajungi în tabară se precizează de multe ori importanţa acestor obiecte. Prezenţa altor bunuri cum ar fi alcoolul, carnea, drogurile tari, armele, camere video sau foto nu este binevenită. Există o listă clară de lucruri ce nu trebuie aduse. Printre cele enumerate mai sus se numără si „vibraţii şi atitudini negative”. Familia Rainbow foloseşte o bucătărie comună, unde voluntari gătesc în fiecare zi cu rîndul. La ora mesei principale toată lumea se aşează într-un cerc uriaş, intonează ritualic un cîntec ( acelaşi de fiecare dată – am ataşat un fişier cu acest cîntec), după care mănîncă : masa e servită din cazane enorme, şi se presupune că fiecare om are propriul vas şi propriile tacîmuri. În afară de alimente personale precum ar fi ciocolată, zahărul sau lapte pentru copii, alimentele de bază se cumpără la comun din banii colectaţi în Pălăria Magică ( Magic Hat ). Pălăria Magică circulă în tot cercul de oameni imediat după masă şi fiecare donează ce crede de cuviinţă. Nimeni nu este obligat să facă acest lucru, dar de obicei situaţia se reglează perfect: participanţii cu mai mulţi bani donează probabil mai mult, iar banii pentru mîncare nu reprezintă vreodată o problemă. Despre cercul de dinaintea fiecărei mese se poate spune că este o identificare simbolică a comunităţii ( am ataşat fotografii de la Tazlău 2000 ), un act ritualic menit să celebreze apropierea şi buna înţelegere între oameni care îşi împart hrana.
Ce altceva fac persoanele care participă la o astfel de întrunire în afara de organizarea domestică a bucătăriei şi a tăierii lemnelor pentru foc: organizează o mulţime de ateliere şi workshopuri, dezbat, schimbă idei, fac muzică, meditează, se plimbă. Oricine este liber să participe la activităţile organizate, iar adevărul este că poţi învăţa o grămadă de lucruri noi. La întrunirea de la Tazlău se organizau workshopuri de jonglerie, de supravieţuire în natură, de medicină alternativă, de predare a limbii esperanto. De acestea îmi amintesc eu. Ulterior, cînd nişte prieteni au organizat un Rainbow în miniatură la care au participat aproximativ 20 de persoane, undeva într-o poiană de lîngă Sinaia, am învăţat cum se construieşte o saună cu pietre încinse în aer liber si cum se înalţă un cort indian tipi. Ideea de bază este aceea că participanţii folosesc prilejul locuirii în comun pentru a învăţa lucruri noi unii de la ceilalţi, pentru a transmite cunoştinţe şi pentru a dezbate idei. Descrierea unei participante pe care am găsit-o pe site-ul Rainbow sună astfel: „Besides the work that goes on to help the gathering happen, there is also lots of accoustical music, drumming, dancing, workshops, herb-walks, council sisters, sister circles, brother circles, brother-sister circles, people hanging out, people enjoying nature, people meditating, chanting, and praying, people talking politics, people talking spiritual and personal growth, people visioning the future, people doing bofz work and other healing work (...)”
Principiul tacit al întrunirilor este că fără cooperare şi colaborare întrunirea nu ar putea funcţiona. Se pare că toţi cei care vin înţeleg şi acceptă tacit pricipiul, căutînd să contribuie cît de puţin la bunul mers al lucrurilor. În general oamenii conştientizează şi acceptă faptul că la mijloc este vorba de şederea lor împreună, că nimeni nu-i obligă să facă acest lucru, de aceea prea puţini indivizi caută să se eschiveze activităţilor necesare pentru ca tabăra să se desfăşoare corespunzător. Desigur există persoane ce-şi asumă o oarecare responsabilitate, acestea fiind de obicei organizatorii sau cei ce au propus un anumit loc pentru întîlnire. Tazlău 2000 spre exemplu a avut la bază propunerea unui român din Piatra Neamţ. Deşi el locuia în Statele Unite, a trebuit să sosească mai devreme pentru a pregăti terenul evenimentului, iar ulterior a fost de multe ori intermediar între familia Curcubeului şi localnicii din satele de prin împrejurimi.
Într-o încercare de abstractizare a tuturor acestor detalii, am putea porni de la următoarea întrebare: „De ce vin oamenii la un astfel de festival?”. Cu siguranţă motivaţiile sunt extrem de variate. Dar, aşa cum a observat cercetătoarea Sarah Pike într-un text intitulat „Earthly Bodies,MagicalSelves”(http://www.ucpress.edu/books/pages/8775/8775.ch01.html), toate festivalurile new age ascund în sine promisiunea, speranţa şi prilejul unei experienţe transformative. Acesta ar fi de altfel motivul cel mai des invocat de către participanţi: căutarea unei asemenea experienţe, greu de obţinut în contextul practicilor şi obişnuinţelor cotidiene. Alţi participanţi îşi justifică venirea prin faptul că se simt ca într-o familie. Întrunirea Rainbow poate fi într-adevăr, aşa cum vom vedea mai tîrziu, un creuzet de legături sociale puternice. Pe de altă parte, aşa cum tot Sarah Pike menţionează, festivalurile new age pot constitui terenul confruntării a două potenţiale contradicţii: pe de o parte unii oameni se îndepărtează temporar de casele şi familiile lor venind la întruniri unde se aşteaptă să găsească de fapt tot o „familie”. Însemnul adunării Rainbow şi urarea pe care şi-o fac participanţii este următoarea: „Welcome home!” – „Bine aţi venit acasa!” Acesta este de altfel şi numele site-ului neoficial (www.welcomehome.org). Există aşadar o puternică simbolistică a casei şi a familiei – aceste două coordonate reprezintă ceea ce adunarea Rainbow încearcă să recompună în alt plan. O convieţuire ideală între oameni, asemenea unei mari familii. Şi în acest punct autoarea Sarah Pike identifică cea de a doua contradicţie: faptul că adunarea Rainbow este văzută ca o experienţa ideală a traiului în comun dar şi ca oportunitate pentru explorarea individuală şi afirmarea expresiei de sine.
Cu toate acestea, esenţială rămîne observaţia legată de separarea şi evadarea din cotidian. Aceste festivaluri, chiar şi prin plasarea în locuri izolate, uneori greu accesibile, denotă o anumită relaţie pe care o stabilesc cu lumea-din-afară, adeseori denumită Mundania sau Babylon. Intenţia declarată a festivalurilor new age este de a crea spatii sociale diferite, supranumite şi TAZ ( Temporary Autonomous Zone ). Aceste spaţii ar fi libere, nesupuse restricţiilor cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi, imaginate ca locuri ce contrastează puternic cu restul lumii. Geografia simbolică a unui festival situat în mijlocul naturii este interpretată ca o altă lume posibilă, nu doar prin izolarea şi îndepărtarea fizică, ci şi prin aşteptările şi percepţiile participanţilor. Toţi îşi doresc ca experienţa lor acolo să fie diferită de ceea ce li se întîmplă acasă, toţi vor să se umple de o anumită energie pe care să o păstreze şi să o folosească în existenţa lor cotidiană. Din acest punct de vedere nu trebuie să ne mire varietatea categoriilor de oameni care participă la astfel de întruniri. Deşi mulţi indivizi Rainbow încearcă să ducă permanent un astfel de stil de viaţă alternativ, călătorind şi schimbînd mediile frecvent, pentru unii oameni luna petrecută la Rainbow reprezintă o alegere alternativă de a-şi petrece concediul sau timpul liber. Iată spusele unui manager de mall: „To an extent people are coming here for a service. They are trying to get in touch with their feelings. They are trying to kick back – become the person that they know they are – without the outside pressures. So in that respect i think Rainbow provides a service like a mall would” (http://www.welcomehome.org/rainbow/info/Niman-Quotes.html). Este desigur o anumită viziune a unui anumit tip de om.
Sarah Pike observă cum faimoasa teorie a riturilor enunţată de A van Gennep se regăseşte în structura festivalurilor new age – un lucru dealtfel evident. Avem de-a face cu o etapă preliminală, ce corespunde separării de cotidian ( Mundania ) şi izolării undeva în mijlocul naturii. Apoi liminalitatea caracterizează întreg festivalul: regulile din Mundania se suspendă, iar participanţii caută să trăiască sentimentul aparţinerii la un „trib”, sau altfel spus la o mare familie, în care ierarhiile nu există sau se anulează, şi în care ceea ce contează este senzaţia unei plinătăţi existenţiale şi comunitare. Ei crează astfel un spaţiu antistructural pe care-l opun aşa numitei Mundania ( „highly structured everyday society” o numeşte Sarah Pike ). Este un timp „între”, o eliberare de constrîngeri culturale şi sociale tolerată de o comunitate spontan structurată. Comportamente „libere” dar paşnice sînt acceptate şi incurajate în cadrul acestei comunităţi spontane. Liminalitatea se identifică înseşi perioadei de şedere la festival: din momentul în care participanţii au ajuns în tabără ( „acasă”) pînă cînd drumurile acestora se despart.
În ceea ce priveşte perioada postliminală, ea nu înseamnă decît reîncorporarea participanţilor în lumea de care s-au izolat o perioadă. Diferenţa ar fi că ei pleacă de aici cu experienţe noi şi pline, încărcaţi cu energie pozitivă ( cel puţin asta afirmă mulţi) cu care vor face faţă în Babilon. „According to festival belief, when participants return home, they are no longer the same people who walked through the gates several days before”, afirmă Sarah Pike.
Aş putea să suprapun peste aceste afirmaţii experienţa mea personală la Rainbow-ul de la Tazlău: dupa săptămîni de locuit între dealuri, cînd am coborît în sfîrşit în „lume” am simţit într-adevăr că trăisem o experienţă cu totul şi cu totul specială, diferită de orice se întîmplase pînă atunci. Cunoscusem oameni noi, aflasem lucruri noi, trăisem stări noi, pe scurt intrasem în contact cu o lume noua. Din toate acest puncte de vedere pot spune că eram un alt fel de om. Pe măsură ce au trecut anii am înţeles mult mai bine că astfel de reuniuni fac parte dintr-o paradigmă mai largă, pe care putem să o denumim convenţional „stil de viaţă alternativ”. Legat de ultimele manifestări ale acestei paradigme în creştere nu pot să nu menţionez în trecere mult discutatul fenomen al downshifting-ului. Dar ar fi subiectul unei alte lucrări...
Un aspect interesant ce merită să fi pus în discuţie este implicaţia politică pe care aceste festivaluri o pot dezvolta. Dacă ar fi să scriu un capitol pe marginea acestei teme l-aş intitula astfel: „When spi (ritual ) becomes political”. De altfel tema cu pricina mă atrage în mod special dar în cazul lucrării de faţă nu îmi voi permite decît să o abordez sporadic. De ce spiritualul ar deveni politic? După raţionamentul meu, ecuaţia este destul de simplă: adunările new age precum Rainbow Gathering reprezintă în esenţa lor nişte laboratoare / experimente sociale, proiecte de locuire comunitară şi organizare autonomă. Dincolo de intenţiile de căutare şi trăire a unei anumite spiritualităţi, ele ascund în sine şi un pronunţat potenţial subversiv. Este normal ca sistemul în care trăim să nu încurajeze un experiment în care oamenii se adună cu miile, ba chiar cu zecile de mii, învăţînd să se conducă şi să se organizeze singuri, promovînd principii non-ierarhice şi anti-autoritariste. Este cumva o formă de anarhie camuflată. De aici rezultă şi atîtea probleme cu autorităţile care niciodată nu au văzut cu ochi buni adunările mari de oameni, voluntare şi nedirijate. Dintotdeauna Rainbow Gatherings au întîmpinat conflicte cu autorităţile care au încercat de multe ori să evacueze întrunirile, la fel cum se întîmplă şi la petrecerile contemporane de muzică electronică desfăşurate sub cerul liber ( cea mai recentă, violentă şi abuzivă intervenţie a poliţiei la o astfel de petrecere a fost în Cehia acum cîteva luni, la festivalul Czechteck ). Rainbow Gatherings se desfăşoară de obicei pe teritoriu public, de multe ori în munţi. Este o luare în stăpînire a spaţiului temporară, mai precis o folosire a bunului public comun, şi prin urmare o revendicare la urma urmei politică. La începuturile sale în StateleUnite, Rainbow se desfăşura pe teritorii considerate a aparţine vechilor indieni. Organizatorii chiar cereau permisiunea indienilor pentru a folosi pămîntul, şi în nici un caz autorităţilor ( Forest Service ). Familia Rainbow a trebuit să lupte de multe ori pentru drepturile sale şi pentru posibilitatea de a continua desfăşurarea întrunirilor anuale. Legislaţia americană încearcă de cîţiva ani să îngrădească această posibilitate. În Europa lucrurile sînt ceva mai relaxate. Dar este evident că sistemul legislativ nu încurajează astfel de manifestări şi folosiri ale spaţiului aşa numit public iar mass media le descrie întotdeauna în termeni negativi şi ironici
Deşi festivalurile new age au un potenţial subversiv, totuşi majoritatea participanţilor probabil nu sosesc cu acest gînd în minte. Este mai degrabă un potenţial involuntar care se crează prin simpla alăturare şi convieţuire a oamenilor. Participanţii văd în aceste adunări de regulă un mod ideal de a fi cu alţii, o şansă de relaţionare mai intimă decît în alte medii sociale. Aşa cum am mai spus, festivalurile New Age şi implicit Rainbow reprezintă un creuzet de legături sociale în care predomină sentimentul de familie şi în care îţi poţi face întotdeauna noi prieteni aflaţi pe aceeaşi lungime de undă. În multe cazuri se formează „familii” care continuă să se întîlnească regulat la festivaluri, rămîn în contact, îşi scriu emailuri, se vizitează şi petrec timp împreună. S-ar putea spune că motivul fundamental pentru care oamenii vin aici este sentimentul de a fi/deveni o mare familie, un sentiment foarte uman cu totul de înţeles în contextul lumii actuale, care mai degraba descurajează întîlnirile autentice între indivizi şi distruge treptat relaţiile sociale sau cel puţin le face greu de păstrat. Rainbow Family s-ar putea regăsi în ceea ce Victor Turner numeşte „communitas”, o comunitate nestructurată care pune între paranteze ierarhiile sociale dar care se supune propriului ritual.
În afară de asta, festivalul new age este locul unde poţi experimenta alte identităţi sau măşti. Dacă acceptăm teoria lui E. Goffmann referitoare la punerea în scenă a vieţii cotidiene, atunci nu ne rămîne decît să acceptăm că ducem o existenţă teatralizată, în care avem „roluri rituale”, în care schimbăm măşti în funcţie de interlocutor şi în care partenerii se feresc „să-şi piardă credibilitatea", menţinînd-o printr-o atentă manevrare a măştilor în scene diferite. Spaţiul unui festival new age este cu totul diferit – la fel ca într-un carnaval poţi încerca orice mască doreşti. Sau, cum formulează Sarah Pike, „a festival is a place where the usual masks and hats are unnecessary but at which new masks and robes can be tried on”. Şi revenim astfel la dimensiunea ritualică a acestor întruniri: oamenii fac tot ceea ce le trece prin cap pentru că ştiu că nimeni dintre „fraţii şi surorile” lor nu-i va judeca. Dansează în jurul focului, fac baie goi, sărbătoresc luna plină, cîntă la tobe ( bongos ), recită, incantează, cîntă, se roagă, meditează, se socotesc un trib, se îmbracă viu şi colorat, invocă spiritul pămîntului şi al vieţii, înalţă corturi indiene tipi, fumează droguri uşoare ( cannabis ), experimentează stări şi, aşa cum am mai spus, identităţi. „Some folks come to Rainbow for a chance to feel the Living Spirit, some for the fun of it, some for a chance to see those they Love”, afirma un membru al familiei Curcubeului pe site-ul neoficial.
Un fapt cert constatat de cercetători, mai ales antropologi este imitarea sau preluarea tradiţiilor vechilor indieni – faptul a fost denumit ironic „fakeloric cultural appropriation”. Ca o paranteză scurtă aş strecura o apreciere a antropologilor de către un membru al familiei Rainbow: „Conscious anthropologists are one of many reality checks we have incorporated into this Family by welcoming every kind of human there” ( !!!). Într-adevăr familia Rainbow s-a raportat de la bun început la tradiţii, ceremonii, mituri, chiar obiecte şi instrumente folosite de nativii americani, ca să folosesc o denumire corect politică. Bănuiesc că acest lucru s-a întîmplat pe fondul mişcărilor de deschidere şi preluare culturală din anii 60, cînd tinerii au început să călătorească în zone din America de Sud şi Asia, adoptînd ulterior în moda şi manifestările lor tradiţii şi motive folclorice găsite în aceste ţări. Acum cîţiva ani, o întrunire Rainbow în Polonia menţiona în instrucţiunile de ajungere urmărirea „semnelor Hopi”.
Unii cercetători denunţă astfel de preluări din cultura altor popoare considerîndu-le abuzive, alţii identifică pur şi simplu un proces de adaptare a ritualurilor străvechi pentru uz modern. Este un fel de reciclare de ritualuri şi investire a acestora cu o nouă sacralitate. Mă întreb cît de condamnabil rămîne acest fapt într-o lume în care graniţele dintre culturi se întrepătrund din ce în ce mai intens. Mă întreb de asemenea dacă un om are dreptul să-şi genereze propriile ritualuri din ceea ce are deja la îndemînă, asemeni unui bricoleur, fără să fie acuzat de furt de tradiţie. Dacă fiecare se poate raporta la sacralitate aşa cum simte, trăind-o unde şi cu cine crede de cuviinţă, sau trebuie să meargă în spaţii special construite pentru aşa ceva: biserici, temple, moschei, sinagogi, chilii, etc. Dacă se poate accepta ideea de la care am plecat în această lucrare: aceea că oamenii, dacă au nevoie, îşi produc ei înşişi ritualuri.
Zygmunt Baumann numea manifestările pe care am încercat să le descriu aici „fenomene neo-tribale” care caracterizează „formele contemporane de identificare socială”. Iese statul-naţiune, intră neo-triburile se numeşte un capitol din „Etica postmodernă”. Despre neo-triburi Baumann mai spune că ar fi un fel de „exerciţii de nemurire imediată”. Le-aş numi mai degrabă experimente care îmbină mai multe dimensiuni: socială, ritualică, simbolică, politică. Cu o tristă observaţie : poate că aceste experimente reuşesc să anuleze diferenţele între cei săraci şi cei bogaţi prezenţi la o întrunire, totuşi ele nu reuşesc să atragă categorii defavorizate de indivizi. Aşa cum a remarcat cineva, majoritatea participanţilor la festivalurile new age provin din „middle class”, beneficiind aşadar de un minim de resurse financiar. Pentru că de fapt, nu toată lumea îşi permite să se deplaseze la un astfel de eveniment. Festivalurile new age rămîn apanajul unei lumi bogate, probabil sătulă de propriul surplus şi dornică să se întoarcă mai mult spre rădăcini şi spre un trai simplu, modalitate prin care de fapt se reglează neîmplinirile societăţii de consum ( ceea ce Victor Turner numeşte „dismembering”). Un sociolog pe nume Munt remarca felul în care tineretul din clasa de mijloc ( ceea ce Bourdieu numea „new petit bourgeoisie” ) defineşte turismul ca un mijloc de procurare a capitalului cultural. Într-un mod asemănător, festivalurile new age pot asigura acumularea şi perpetuarea unui capital spiritual. Dar pe care, trist, nu oricine şi-l permite.
În concluzie, dacă ar fi să rezum ideile expuse în lucrare cu privire la festivalurile new age, în special Rainbow Gathering, aş spune că pot fi identificate patru mari dimensiuni:
1. o dimensiune socială, care presupune organizare prin cooperare şi împărţire a resurselor, asigurînd totodată legături noi într-un spaţiu special, menit să găzduiască o ieşire temporară din sfera cotidiană a interacţiunilor obişnuite.
2. o dimensiune politica, care se referă la posibilitatea unei iniţiative comunitare autonome cu potenţial subversiv, non-ierarhică, non-violentă şi non-autoritară
3. o dimensiune ritualica, în care totul se celebrează: simplul fapt de a fi împreună, dar şi o celebrare a sinelui, a naturii, a comunităţii, a informaţiilor şi cunoştinţelor, a anumitor valori ( cooperare, colaborare dar mai ales împărtăşire şi împărţire )
4. o dimensiune simbolica, prin care se încearcă inducerea ideii unei familii largi, în sînul căreia oricine este binevenit.
Pe post de încheiere a lucrării mele voi folosi cîteva cuvinte ale lui E Durkheim citat de Zygmunt Baumann într-una din cărţile sale: „Refacerea morală nu poate fi realizată decît prin reuniuni, adunări, întîlniri unde indivizii îşi afirmă sentimente comune”.
BIBLIOGRAFIE:
Baumann Zygmunt, Comunitatea ( cautarea siguranţei într-o lume nesigură), ed Antet
Baumann Zygmunt, Etica postmodernă, ed Amarcord
Baumann Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei sociale, ed Antet
Copans Jean, Introducere în etnologie şi antropologie ( capitolul Culturi si simboluri, Ritualuri si Limbaje ), ed Polirom
Cool places : Geographies of Youth Cultures, antologie alcatuita de Skelton Tracey si Gill Valentine ( Consiliul Britanic) – capitolul New Age Travellers and the utopics of the countryside ( Kevin Hetherington) şi „Checking out the planet” – global representations/local identities and youth travel ( Luke Desforges )
Goffmann, Erving: The Presentation of Self in Everyday Life, Oxford
Monaghan John&Peter Just: Social and cultural anthropology, Oxford
Segre Monique, Mituri, rituri, simboluri in societatea contemporana, ed Amarcord
SITEURI
http://www.welcomehome.org/rainbow/index.html ( siteul neoficial al Familiei Rainbow)
http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/we_are_circling_Variante1.mp3 ( cîntecul care se intonează înaintea meselor )
http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/ammataye_128k.mp3 ( alt cîntec Rainbow)
http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/labellaluna.mp3 ( alt cîntec Rainbow )
http://tash.gn.apc.org/mckay.htm
http://www.ucpress.edu/books/pages/8775/8775.ch01.html
http://204.60.163.141/rainbow/rainbow/nfs-regs/missouri96/shield.html
http://www.welcomehome.org/rainbow/info/Niman-Quotes.html
http://religiousmovements.lib.virginia.edu/nrms/newage.html
